Desi la prima vedere alegerea unui fond de ten nu pare foarte complicata, in momentul in care avem mai multe tipuri si mai multe oferte situatia nu mai e atat de roz. Fondul de ten e baza unui machiaj profesional, el poate asigura o nuanta potrivita pielii fetei, poate ascunde anumite defecte, ne poate ajuta sa avem o fata care arata bine la orice eveniment.

Cum alegem un fond de ten potrivit?

In primul rand suntem atenti la textura, la formula. El poate fi lichid sau crema, pudra ori spuma. Pudra e pentru ten gras, se obtine aspectul mat, crema e pentru ten uscat, care are nevoie de hidratare in profunzime, spuma e pentru ten matur, care are nevoie de catifelare, care are nevoie de ascunderea imperfectiunilor. Fondul de ten lichid se poate folosi pe orice fel de ten.

In al doilea rand verificam in detaliu puterea de acoperire. Uniformizarea discreta cere acoperire delicata, o crema tip BB sau CC, depigmentarile se ascund cu acoperirea medie data de un fond de ten. Ca sa vedem ce grad de acoperire are fondul punem o cantitate mica pe dosul palmei.

In al treilea rand ne putem orienta spre fondurile de ten care hidrateaza, ofera si luminozitate, au factor de protectie solara, ingrediente diverse antiimbatranire, adica au si ceva in plus fata de un simplu fond.

In al patrulea rand fondul trebuie ales si in functie de cum arata, daca e mat sau luminos. Tenul gras cere fond mat, care poate elimina grasimea in exces, daca nu ai probleme cu tenul cel luminos poate oferi prospetime fetei si intinereste pielea.

In al cincilea rand fondul de ten care merita cumparat va avea si nuanta potrivita. Ea se testeaza pe linia maxilarului si prin intinderea sa spre fata sau gat. Merg bine nuantele de roz sau bej, daca tenul e deschis si are tente reci atunci alegem roz, daca pielea are culoare calda, merg bejurile.